Happy Halloween! 


Am tot așteptat să vină toamna și uite că într-un final s-a hotărât să-și faca apariția. Ne-a speriat vreo două zile cu frig și ploi, apoi a renunțat, timidă, lăsându-ne să ne mai bucurăm de câteva zile calde și însorite. Cum mă relaxez eu cel mai bine în zilele de genul acesta? Gătind:) Eh, nu era greu de ghicit. 

Azi vă arăt un copycat al faimosului Pumpkin Spice Latte de la Starbucks. Țin minte că atunci când s-a deschis în orașul nostru am fost să devorez o gogoașă cu ciocolată, însă băuturile lor nu mi-au făcut niciodată cu ochiul, asta până acum câteva săptămâni când am fost cu Alina de la The-A-Team să le gustăm băutura toamnei cu aromă de dovleac. Mai mult m-a atras design-ul cănii decât curiozitatea de a gusta băutura în sine. Atmosferă plăcută, companie perfectă, băutura foarte dulce. Gust demențial, însă wow, a fost atât de dulce încât nu am reușit să-mi termin latte-ul mediu pe care îl țineam în mâini pentru a mă încălzi. Cu un search pe net am văzut cât de ușor e să-mi prepar singură propriul Pumpkin Latte, așa că de azi e prezent în rețetarul meu online. 




Hello, Autumn !

Atât culoarea acestui smoothie, cât și decorul simplist se potrivesc perfect cu toamna. Ador trecerea de la sezonul cald la cel rece, nu invers. Mda, e destul de ciudat, dar îmi place mirosul rece de toamnă dis-de-dimineață, mai ales aerul de munte, de brazi, de ploaie. 

I'm baaaack :)

E o perioadă ciudată, plină de tensiune/emoții/dor/oboseală/grile/foarte puțin gătit și n-am mai reușit să pozez nimic pentru blog, dar am această plăcintă cu dovleac restantă de vreo 2 săptămâni.
Wow, nu-mi vine să cred cât de repede trece timpul. Deja am ajuns la jumătatea lunii Septembrie, dar nu se simte a fi deloc așa. Soarele ne surâde în fiecare zi, oamenii înca mai pot face baie în mare, nimeni nu și-a scos încă sacourile din șifoniere, simt că ar fi o lună de August mai lungă...

Postarea aceasta trebuia să fie a doua parte a articolului în care îmi exprim iubirea pentru toamnă prin gătirea unor plăcinte delicioase, dar între timp am primit o invitație la petrecerea Tupperware și cum să refuz asta? 
E vorba despre mâncare? 
E vorba despre produse care îmi ușurează munca în bucătărie? 
E vorba despre recipiente de depozitare care păstrează alimentele proaspete pe o perioadă lungă de timp? 
Mda, e invitația perfectă pentru mine. 

Cum i-am putea ura toamnei un ”Bun venit” mai frumos decât gătind ceva specific acestui sezon? Tartele pe care le-am făcut zilele astea strigă după scăderea temperaturilor și după aerul răcoros de toamnă. 
Da, locuiesc la mare, dar nu sunt fana verii și a mării, ci a iernii și a muntelui (ah, Rarău).
În următoarele două postări vă arăt clasicele Apple pie și Pumpkin pie. Azi încep cu tarta cu mere, încerc să păstrez măcar ordinea în care le-am gătit.

Fac ce fac și tot ajung să postez numai rețete cu dulciuri ...

Astăzi am făcut ... nu știu cum să le numesc, hai să încerc totuși.
Am început cu o compoziție de cheesecake
Apoi mi-a căzut privirea pe tava de brioșe
Și având hârtiile acelea drăguțe, nu puteam să mă abțin să nu le folosesc
Dar compoziția era prea fluida..
Așa că am mai adăugat puțină făină 
Și puțină lămâie
Dar parcă nu e destul
Să pun și puțin caramel?
Dar dacă îl ard, ca data trecută?
Hmm, am mai pățit-o, de data asta va ieși bine
Hai sa încerc, ce se poate întâmpla?

M-am întors din lunga, frumoasa și binemeritata vacanță. Am revenit de la cățărarea pe munți și devorarea preparatelor cu care m-au încântat bunicile mele la propriile-mi obișnuințe  într-ale bucătărelii. Hmm, mi-a cam lipsit asta, deși am gătit una-alta și în vacanță. Dacă un anumit lucru te face fericit, de ce sa renunți  la el? :) 
Aveam de gând să fac paste cu mazăre și morcov, însă planurile s-au schimbat puțin și am ajuns să gătesc astăzi un desert, schimbare deloc supărătoare pentru mine. Pe cine aș putea păcăli? I love chocolate:)


Prima rețetă din categoria #mamagătește este un tort cataif cu budincă și căpșuni. Rețeta asta este complet diferită de originalul Kadayif sau Katayif turcesc. Îmi doresc cu ardoare să ajung în Turcia și să mănânc acest desert, însă din ce am citit pe wikipedia, denumirea corectă e Kanafeh și este specific țărilor din Levant, cele situate la Est de Marea Mediterană ce includ Turcia, Siria, Iordania, Israel și Palestina. O vacanță în statele arabe este de ceva timp prezentă în wishlist-ul meu. 
Până una alta, continui să savurez tortul pe care mama mi-l face încă de când eram mică. Presupun că ea habar nu avea că blatul pe care îl cumpăra din magazine este tradițional bucătăriei turcești și se gătește cu fistic și alte nuci (hmm, sau poate știa? Trebuie să o întreb). Originalitatea și-a spus cuvântul aici, ea folosindu-se de ce avea prin cămară și frigider pentru a-mi face un desert răcoritor. La fel ca mine, merge pe principul rapid și gustos. 



#mamagătește va fi o nouă rubrică pe blog. (I'm so happy). Mi-a venit ideea asta acum 2 zile când mama îmi cerea sfatul în legătură cu o prăjitură cu care să ne întâmpinăm musafirii programați să ajungă la noi a doua zi. Ea e cea care mi-a insuflat dragul de a sta în bucătărie și de a nu privi gătitul ca pe o corvoadă (da, am întâlnit câteva persoane care au această părere). 

Mmm, această negresă are o întreagă poveste în spate și totul a început cu prietena mea, Alina, care a fost inspirată și primăvara și-a plantat mentă în curte pentru a avea tot sezonul. Dupa ce am băut de câteva ori limonade și ceaiuri în care gustul intens de mentă mă răcorea incredibil de repede, mi-a tot stat gândul la o rețetă în care să includ această plantă, mai ales că aveam o sursă proaspătă și naturală. De ce n-aș fi exploatat-o? Normal că treburile zilnice m-au împiedicat să-mi pun gândurile în practică, dar am fost convinsă când am gustat o tartă cu mentă și ciocolată la Bistraw Verde Viu. Mie îmi place foarte mult combinația de mentă cu ciocolată, așa că ce puteam să fac dacă nu o negresă ciocolatoasă cu o glazură de mentă?

Sănătate la pahar! :) Amestecul de azi e plin de vitamine, nutrienți și vă va da energie în plus pentru zielele pline. Nu prea poți da greș cu un smoothie. Simplu, gustos și sănătos. Pentru cel de astăzi am folosit sfeclă roșie ca bază, de aici avănd și culoarea asta frumoasă. Decorul e format din semințe de chia, fulgi de cocos și fructe goji uscate. 



Azi vă arăt o rețetă super simplă, gustoasă și prietenoasă cu organismele noastre. Sunt sigură că ați observat nebunia din ultima perioadă în legătură cu mâncarea vegană, raw vegană, apar diverse articole cu ce e bine, ce nu e bine, cum să combini alimentele, ce să elimini din dieta, ce să adaugi etc. Eu consider că toate aceste sfaturi sunt benefice atata timp cât fiecare dintre noi își ascultă corpul, încearcă să-l înțeleagă și să-i ofere nutrienții de care are nevoie din alimentele care ne plac. Nu am crezut niciodată în dietele de câteva luni, ci într-un stil de viață echilibrat în care includ toate grupele de alimente, însă pentru sănătatea sistemului digestiv este important să ținem cont de combinarea acestora. 
Am și o recomandare pentru voi, o carte de nutriție cu sfaturi foarte interesante și deloc greu de urmat: Valentin Vasile - Stil de viață, nu dietă. Merită răsfoită data viitoare când ajungeți într-o librărie. 
Destul cu pălăvrăgeala, vă las cu rețeta:



Vă plac acele cookies crocante, asemănătoare cu biscuiții? Atunci asta e rețeta potrivită pentru voi. Partea mea favorită legată de cookies în general este că poți porni de la o rețetă de bază ca apoi să te joci cu diverse ingrediente, cantități și texturi până ajugi, în cele din urmă, la cea mai bună versiune care se potrivește perfect cu gusturile tale. Mie personal îmi plac cele moi în interior, cele pe care le scoți din cuptor cu 2 minute înainte să fie complet gata. De data asta am făcut aceste fursecuri pentru două persoane dragi mie. Sunt crocante în prima fază, dar se vor fragezi dacă le păstrezi câteva zile într-un recipient metalic sau de sticlă. 


I'm back! Am luat o pauză deoarece timpul nu mi-a permis să fac conținut pentru blog și asta nu pentru că nu aș mai găti una-alta, ci pentru că fie nu am destulă lumină pentru fotografii atunci când fac ceva de mâncare, fie nu am timp să pozez pașii și rezultatul final. Ideea inițială a fost ca acest blog să fie un jurnal online al meu, un rețetar în imagini pe care să-l pot răsfoi oricând și oriunde, un mod mai ușor prin care să ofer persoanelor interesate rețetele pe care le văd sau le gustă de la mine. Acestea fiind zise, voi posta pașii atunci când îmi va permite timpul. Pana una alta, vă las cu rezultatele finale și retetele pentru că, să fim sinceri, rețetele sunt super simple, fapt ce scuză lipsa fotografiilor pas-cu-pas. 
Deși încerc de ceva timp să vă arăt și smoothie-uri colorate, tot ajung să le pozez pe cele verzi deoarece le beau foarte des. Voi reveni și cu alte idei în curând. 
De data asta am păstrat aceeași cromatică, dar am schimbat prezentarea. Vouă cum vă plac sucurile din fructe și legume? Fluide sau groase, încât să le puteți mânca cu lingura? Mie îmi plac ambele și depinde de dispoziția și pofta pe care o am în momentul respectiv să aleg dacă adaug mai multă sau mai puțină parte lichidă la sucuri. 

Grișul cu lapte este desertul copilăriei mele. Bunica mea obișnuia să mi-l facă foarte des și țin minte că îl amestecam mereu cu dulceață sau gem cât era încă cald, iar în felul acesta rezulta o pastă roz. Reprezenta desertul perfect: dulce, colorat, gustos. Astăzi nu îl prepar foarte des, însă atunci când mănânc griș cu lapte mă întoarce mereu la vremurile de demult când totul părea foarte simplu. Multe s-au schimbat de atunci, dar rețeta e aceeași. Dacă preferați o textură mai moale, diminuați cantitatea de griș. Este perfect atât cald, cât și rece, combinat cu dulceața voastră preferată sau de ce nu, chiar Nutella. Yummy:)


Tiramisu, o prăjitură foarte simplă din care cred că toată lumea a gustat. Mie nu-mi place cafeaua, dar combinată aici cu pișcoturile conferă o aromă foarte plăcută per total. Prima dată am mâncat tiramisu după această rețetă acum vreo 4-5 ani dacă nu mă înșel. Eram în liceu, la cineva acasă în timp ce pregătea prăjitura și eram destul de sceptică în privința rezultatului final deoarece părea super simplu procedeul. Bați două creme, asezi pișcoturile în tavă și gata? Asta e? Se pare că da. Keep it simple! Nu mi-a luat mult să cer rețeta, așa că astăzi ajunge pe blog pentru voi. Mersi, Ruxi! :)


Am revenit cu o altă variantă a terciului de ovăz care constituie un mic dejun perfect. Partea bună este că poate fi făcut cu o seară înainte și ținut la frigider până a doua zi. În cazul acesta trebuie să folosiți mai putini fulgi de ovăz pentru a nu se întări prea tare peste noapte. Găsiți aici rețeta de bază detaliată. 


Am făcut negresa aceasta înainte de sărbători, însă nu am avut timp să scriu rețeta pentru blog. Îmi este mai greu să mă mobilizez să scriu, în schimb ador să gătesc și să fac poze. Trecând peste lene și scuze, vă spun că asta e negresa pe care mi-o face mama încă de când eram mică. Habar n-am prin câte generații s-a transmis rețeta, însă știu sigur că mereu va fi gustoasă și pe placul meu. Nu e foarte cremoasă, ci mai mult uscată, dar crema de ciocolată de deasupra compensează. Evident că bombonelele nu erau în rețeta originală, eu le-am adăugat pentru un plus de gust și mai ales de culoare.


Prin această postare vreau să vă urez Sărbători Fericite vouă, cititorilor mei. 
Nu știu voi cum sunteți, dar mie îmi plac foarte mult sărbătorile; Crăciunul în special, dar nici Paștele nu e mai prejos. Mă încântă postările pline de viață de pe mediile de socializare când toată lumea se pregătește pentru a sărbători Învierea Domnului, fiecare după propriile-i posibilități și tradiții. Eu nu sunt fană a cozonacilor aburinzi, nici a mielului/iedului și dacă ar fi după mine nu aș sacrifica nici măcar unul pentru a-l pune Duminica pe masă, însă îmi face mare plăcere să vopsesc ouăle împreună cu mama în Joia Mare.
Sărbătorile Pascale repezintă pentru mine ouă colorate, pască și lumănări aprinse în fiecare casă. Care este cel mai reprezentativ lucru pentru voi când vine vorba de această sărbătoare?


După dulciurile ciocolatoase, salatele sunt preferatele mele. De ce? Pentru că legumele sunt sănătoase și ușor de digerat, pentru că se fac foarte ușor, pentru că nu am nevoie de o listă de cumpărături când vreau o salată, pentru că le pot mânca în orice sezon, pentru că pot fi combinate cu carne, fructe de mare, paste, semințe și pentru că sunt colorate. 
Aspectul mâncării contează foarte mult pentru mine, iar regula se aplică și în cazul salatelor. Există atâtea combinații de legume și dressinguri încât e imposibil să reușim să le încercăm pe toate. Ce îmi place cel mai mult este că nu sunt niciodată plictisitoare, un nou ingredient schimbând total gustul și aspectul salatei.

Azi vă arăt o rețetă super gustoasă și aspectuasă. Am făcut-o pentru ziua de nume a mamei, ea având nume de floare. Prietenul meu mi-a arătat foarte încântat rețeta asta acum aproximativ o lună; e deja a doua oară când o fac și cu siguranță nu și ultima. Rețeta este adaptată de aici. Prima dată mi-a ieșit asemeni unei tarte, iar de data aceasta seamănă mai mult cu un tort, asta deoarece am făcut crema în două moduri diferite pe care vi le voi explica în continuare. 




Fiind o devoratoare de dulciuri, sunt mereu în căutare de rețete care să îmi potolească pofta de ciocolată, iar asta e una dintre ele. Simplu de făcut și gustoasă în același timp, e alternativa perfectă la dulciurile din comerț. Cei care mă cunosc știu că de foarte puține ori plec de acasă fără să am în geantă un snack de genul acesta sau un fruct.
Fără ou, unt, făină sau zahăr adăugat, rețeta asta a devenit una dintre preferatele mele. Am găsit-o pe pinterest zilele trecute, cea mai bună sursă de inspirație.

Am revenit cu o altă rețetă cu paste din cereale integrale, de data aceasta farfalle. Alege de fiecare dată acest tip de paste în locul celor din făină albă, acestea din urmă fiind lipsite de substanțe nutritive. Pastele integrale au cel mai bun conținut de fibre, vitamine (B1, B2, B3, B5, K și E) și de minerale precum calciu, fier, magneziu, fosfor, zinc și mangan. (sursă).
Când vine vorba despre salate, nu vă complicați foarte mult, ci folosiți ce aveți prin frigider. Nu e nevoie să faceți noi cumpărături pentru o masă rapidă, sățioasă și gustoasă. 




Revin cu o nouă rețetă super simplă, dar care presupune puțină răbdare. Timpul petrecut în bucătărie trebuie să constituie o relaxare. Am observat multe persoane spunând că gătesc din obligație, nu din plăcere, ceea ce mi se pare oarecum o povară. Mă bucur pentru că mă încadrez în categoria opusă. Astăzi facem paste cu broccoli, un alt ingredient verde care îmi place foarte mult. 


Iată o idee pentru persoanele care îmi seamănă, cele care se plictisesc să mănânce mereu același mic dejun și caută să-l varieze cât mai mult. Presupun că și voi includeți iaurtul în prima și cea mai importantă masă a zilei, iar eu vă voi propune câteva moduri prin care îl puteți face mai gustos, interesant și colorat. Nu cumpăr niciodată iaurt cu fructe pentru că (să fim serioși), nu sunt numai fructe acolo și pe deasupra conțin foarte mulți aditivi alimentari. În schimb, nu vă costă nimic să combinați iaurtul vostru preferat cu fructele pe care le aveți la îndemână prin casă. 

Dulciurile au fost, sunt și mai mult ca sigur vor rămâne preferatele mele. Sunt printre lucrurile care mă fac să zâmbesc foarte ușor și mă binedispun. De cele mai multe ori prefer să îmi pregătesc gustări rapide, așa că astăzi vă propun o rețetă simplă de brioșe, perfecte pentru perioada postului. Îmi place foarte mult mirosul care rămâne în bucătărie după ce deschid cuptorul și trebuie să recunosc că asta se întâmplă la fiecare prăjitură. Acestea au "aroma Crăciunului" pentru mine datorită scorțișoarei și a coajei de portocală. 

V-am spus că atunci când vine vorba de smoothie-uri, cele verzi sunt preferatele mele. Ca urmare, astăzi vă propun o altă combinație de fructe și legume din care rezultă un suc verde. Voi obișnuiți să mâncați frunzele de la ridichi? Am citit câte ceva pe internet cum că ar fi toxice, dar corpul meu nu s-a comportat niciodata ciudat dupa ce le-am consumat, așa că nu văd un motiv temeinic pentru înceta să le folosesc în bucătărie. Dacă aveți informații utile în legătură cu asta, vă aștept opiniile în secțiunea de comentarii. 

În sfârșit e vineri și îmi pot poza micul dejun. Astăzi am făcut oatmeal sau terci de ovăz pe românește. Am descoperit oatmeal-ul astă-vară în America, când am plecat cu programul Work and Travel. Nu e nimic nou când vine vorba despre mâncarea nesănătoasă și semipretarată a americanilor. Timp de 3 luni am mâncat aproape în fiecare zi oatmeal la pachet, care arăta cam așa. Turnam conținutul plicului într-o cană, puneam apă peste el și îl dădeam 3-4 min la cuptorul cu microunde. Apples&Cinnamon era aroma mea preferată și în scurt timp după ce m-am întors acasă am încercat să îmi prepar singură această rețetă, bucuroasă fiind că iese chiar mai bună decât "mâncarea la plic".



Hello, girls!
Hai să vorbim putin despre sucurile din fructe si legume pasate în blender, nu cele stoarse. Toată lumea a băut unul, fie că a ales unul verde din legume sau unul roz cu fructe, frișcă și poate ciocolată. Nu am gustat pana acum nicio combinație care să nu imi placă. Le beau aproape zilnic și în fiecare sezon în funcție de ce găsesc pe tarabele din piață (yeah, old school). 
Le beau de ceva timp, înainte să ajungă să fie atât de populare în România. Partea mea preferată este că în funcție de cantitatea lichidului pe care îl folosim ne poate rezulta un smoohie gros, asemeni unei supe creme ce poate fi mâncată cu lingura sau unul fluid, pe care îl savuăm rece cu un pai. Și fiindcă cele verzi sunt preferatele mele, asta e prima combinație dintre multe altele care vor urma pe blog, so stay tuned.


   
   
     Pentru că tot suntem în post, vă propun o rețetă fără ouă, lapte, unt sau zahăr. Da, da, fără zahăr adăugat mai bine zis. Biscuiții vor fi în final dulci datorită bananei și a bucăților de ciocolată.