I'm baaaack :)
E o perioadă ciudată, plină de tensiune/emoții/dor/oboseală/grile/foarte puțin gătit și n-am mai reușit să pozez nimic pentru blog, dar am această plăcintă cu dovleac restantă de vreo 2 săptămâni.
Wow, nu-mi vine să cred cât de repede trece timpul. Deja am ajuns la jumătatea lunii Septembrie, dar nu se simte a fi deloc așa. Soarele ne surâde în fiecare zi, oamenii înca mai pot face baie în mare, nimeni nu și-a scos încă sacourile din șifoniere, simt că ar fi o lună de August mai lungă...
Postarea aceasta trebuia să fie a doua parte a articolului în care îmi exprim iubirea pentru toamnă prin gătirea unor plăcinte delicioase, dar între timp am primit o invitație la petrecerea Tupperware și cum să refuz asta?
E vorba despre mâncare?
E vorba despre produse care îmi ușurează munca în bucătărie?
E vorba despre recipiente de depozitare care păstrează alimentele proaspete pe o perioadă lungă de timp?
Mda, e invitația perfectă pentru mine.
Cum i-am putea ura toamnei un ”Bun venit” mai frumos decât gătind ceva specific acestui sezon? Tartele pe care le-am făcut zilele astea strigă după scăderea temperaturilor și după aerul răcoros de toamnă.
Da, locuiesc la mare, dar nu sunt fana verii și a mării, ci a iernii și a muntelui (ah, Rarău).
În următoarele două postări vă arăt clasicele Apple pie și Pumpkin pie. Azi încep cu tarta cu mere, încerc să păstrez măcar ordinea în care le-am gătit.